BC-RHD230-X - Bormașină SCHEPPACH - Manual de utilizare gratuit
Găsiți gratuit manualul dispozitivului BC-RHD230-X SCHEPPACH în format PDF.
| Tip de produs | Mașină de găurit cu percuție fără fir |
| Marcă | Scheppach |
| Model | BC-RHD230-X |
| Tensiune nominală | 20 V (seria IXES 20V) |
| Turație în gol | 0 – 1400 min⁻¹ |
| Viteză de percuție | 0 – 5500 min⁻¹ |
| Energie de impact | 2,2 J |
| Greutate (fără baterie) | 2,5 kg |
| Diametru maxim de găurire (beton/piatră) | 24 mm |
| Diametru maxim de găurire (lemn) | 27 mm |
| Diametru maxim de găurire (oțel) | 13 mm |
| Portsculă | SDS-Plus |
| Moduri de funcționare | Găurire, găurire cu percuție, reglare poziție dăltuitor, dăltuire |
| Variator de viteză | Da, prin intensitatea presiunii pe întrerupător |
| Sens de rotație | Dreapta și stânga (comutator) |
| Lampa LED | Da, iluminare automată a zonei de lucru |
| Frână motor | Da, oprire rapidă |
| Mâner suplimentar | Da, orientabil 360° |
| Opritor de adâncime | Da, reglabil |
| Capac antipraf | Da, pe locașul SDS-Plus |
| Accesorii furnizate | Opritor de adâncime, mâner suplimentar, dăltuitor plat, dăltuitor ascuțit, burghie ∅6/8/10 mm, instrucțiuni |
| Nivel de presiune acustică (LpA) | 92,6 dB (incertitudine K=3 dB) |
| Nivel de putere acustică (LwA) | 100,6 dB |
| Vibrații (valoare totală, ah) | 10,287 m/s² (incertitudine K=1,5 m/s²) |
| Întreținere | Curățați cu o cârpă uscată; fără întreținere specifică |
| Garanție | 5 ani (extensibil la 10 ani prin înregistrare), 12 luni pentru baterie |
Întrebări frecvente - BC-RHD230-X SCHEPPACH
Întrebările utilizatorilor despre BC-RHD230-X SCHEPPACH
0 întrebare despre acest aparat. Răspundeți la cele pe care le cunoașteți sau puneți-vă propria.
Pune o întrebare nouă despre acest aparat
Descărcați instrucțiunile pentru Bormașină în format PDF gratuit! Găsiți manualul dvs. BC-RHD230-X - SCHEPPACH și luați din nou în mână dispozitivul dvs. electronic. Pe această pagină sunt publicate toate documentele necesare pentru utilizarea dispozitivului dvs. BC-RHD230-X mărcii SCHEPPACH.
MANUAL DE UTILIZARE BC-RHD230-X SCHEPPACH
1 Introducere.... 237 2 Descrierea produsului (Fig. 1).... 238 3 Pachetul de livrare (fig. 1) 238 4 Utilizarea conformă cu destinația.... 238 5 Indicatii de securitate 238 6 Date tehnice....241 7 Despachetare.... 241 8 Înainte de punerea în funcțiune.... 241 9 Operarea 242 10 Curățarea și întreținerea curentă 243 11 Depozitare....244 12 Reparație și comandă pentru piese de schimb.. 244 13 Eliminarea ca deșeu și revalorificarea ..... 244 14 Remedierea avariilor.... 245 15 Conditii de garanție comercială - Scheppach seria 20V IXES.... 245 16 Declaratie de conformitate UE 247 17 Desen de ansamblu explodat.... 266
Explicitarea simbolurilor de pe produs
Utilizarea simbolurilor din acest manual trebuie să vă atragă atenția asupra posibilelor riscuri. Simbolurile de securitate și declarațiile care le însoțesc trebuie înțelese exact. Avertizările în sine nu îndepărtează riscurile și nu pot înlocui măsurile corecte pentru prevenirea accidentelor.
![]() | Înainte de pu-nerea în funcți-une citiți și ți-neți cont de manualul de utilizare și de indicațiile de securitate! | ![]() | Repoziționare a dălții |
![]() | Atenție! Neres-pectarea pano-urilor de sigu-ranță montate pe produs și a indicațiilor de avertizare, pre-cum și neres-pectarea indi-cațiilor de sigu-ranță și de operare, poate conduce de la vătămări, până la moarte. | ![]() | Dăltuire |
![]() | Purtați ochelari de protecție. | ![]() | Lampă de lucru cu leduri |
![]() | Purtați căști antifonice. | ![]() | Accumulatori li-tiu-ion |
![]() | Dacă se produ-ce praf, purtați mască de pro-tecție a respira-tiei! | ![]() | Produsul este conform cu di-rectivele euro-pene aplicabi-le. |
![]() | Găurire | [CG36] | Produsul este conform cu di-rectivele sârbe aplicabile. |
![]() | Găurire cu per-cuție |
1 Introducere
Producător:
Scheppach GmbH
Vă dorim să aveți multe satisfacții și mult succes în lucrul cu noul dumneavoastră produs.
Indicatie:
Conform legii privind garantarea produselor, producătorul acestui produs nu răspunde pentru deteriorările apărute la acest produs sau din cauza acestui produs în caz de:
- Manevrare improprie
- Nerespectarea manualului de utilizare
- Reparații executate de terțe persoane, specialiști neautorizați
- Montare și schimbare a altor piese de schimb decât cele originale
- Utilizare neconformă cu destinația
Acordati atenție:
Manualul de utilizare face parte integrantă din acest produs.
Acesta conține indicații importante privind modul de lucru sigur, în conformitate cu prescripțiile și economic cu produsul și cum să evitați pericolele, să economisiți costuri de reparație, să micșorați timpii de ieșire din funcțiune și să măriți fiabilitatea și durata de serviciu a produsului. Suplimentar față de dispozițiile de securitate din acest manual de utilizare trebuie să respectați neapărat prescripțiile în vigoare referitoare la exploatarea produsului din țara dumneavoastră.
Familiarizați-vă cu toate instrucțiunile de funcționare și de siguranță înainte de a utiliza produsul. Folosiți produsul numai așa cum este descris și pentru domeniile de utilizare specificate. Păstrați manualul de utilizare într-un loc sigur și predați toate documentele atunci când predați produsul unor terțe persoane.
2 Descrierea produsului (Fig. 1)
- Adaptor de sculă SDS-Plus
- Capac anti-praf
- Mançon de blocare
- Limitator de reglare a adâncimii
- Șurub de blocare opritor de adâncime
- Selector al regimului de functionare
- Comutator de sens de rotație
- Comutator de pornire/oprire
- Mâner
- Locaș accumulator
- Acumulator*
- Tastă de deblocare (acumulator)
- Mâner suplimentar
- Lampă de lucru cu leduri
- Daltă plată
- Daltă cu vârf
- Burghiu ∅ 10
- Burghiu ∅ 8
- Burghiu ∅ 6
* = Nu este inclus în pachetul de livrare!
3 Pachetul de livrare (fig. 1)
Poz. Număr Denumire
- 1 x Limitator de reglare a adâncimii
- 1 x Mâner suplimentar
- 1 x Daltă plată
- 1 x Daltă cu vârf
- 1 x Burghiu ∅ 10
- 1 x Burghiu ∅
- 1 x Burghiu ∅ 6
1 x Ciocan rotopercutor cu acumulator
1 x Manual de utilizare
4 Utilizarea conformă cu destinația
Produsul este prevăzut pentru găurirea cu percuție în cărămidă, beton și piatră, pentru dăltuirea în beton, piatră și tencuială, precum și pentru găurirea în piatră, lemn și metal.
Produsul se va utiliza numai conform destinației. Orice altă utilizare în afară de aceasta nu este conformă cu utilizarea prevăzută. Pentru pagubele materiale și vătămările de orice fel rezultate pe cale de consecință răspunde utilizatorul și nu producătorul.
Din utilizarea conformă cu destinația face parte și respectarea indicațiilor de securitate, precum și a manualului de montaj și a indicațiilor de operare din manualul de utilizare.
Persoanele care operează și întrețin produsul trebuie să fie familiarizate cu acesta și informate cu privire la posibilele pericole.
Modificările aduse produsului exclud complet orice responsabilitate din partea producătorului și orice daune rezultate.
Produsul poate fi utilizat numai cu piese și accesorii originale ale producătorului.
Prescripțiile de securitate, de lucru și de întreținere curente emise de producător, precum și dimensiunile indicate în Date tehnice trebuie să fie respectate.
Vă rugăm să aveți în vedere că produsele noastre nu au fost construite având ca destinație exploatarea profesională sau industrială. Nu preluăm garanția dacă produsul este utilizat în regim profesional sau industrial, precum și la activități la fel de solicitante.
Explicitarea cuvintelor de semnalizare din manualul de utilizare

PERICOL
Cuvânt de semnalizare pentru a indica o situație periculoasă iminentă care, dacă nu este evitată, va avea ca rezultat decesul sau vătămarea gravă.

AVERTIZARE
Cuvânt de semnalizare pentru a indica o situație potențial periculoasă care, dacă nu este evitată, ar putea avea ca rezultat decesul sau vătămarea gravă.

PRECAUȚIE
Cuvânt de semnalizare pentru a indica o situație potențial periculoasă care, dacă nu este evitată, ar putea avea ca rezultat vătămări minore sau moderate.
ATENȚIE
Cuvânt de semnalizare pentru a indica o situație potențial periculoasă care, dacă nu este evitată, ar putea avea drept rezultat daune materiale la produs sau la proprietate/posesie.
5 Indicații de securitate
Indicații de securitate generale pentru scule electrice

AVERTIZARE
Citiți toate indicațiile de securitate, instrucțiunile, ilustrațiile și datele tehnice, cu care este prevăzută această sculă electrică.
Deficiențele la respectarea următoarelor instrucțiuni pot provoca electrocutarea, incendiul și/sau vătămări grele.
Păstrați toate indicațiile de securitate și instrucțiunile pentru utilizarea viitoare.
Noțiunea „sculă electrică“, utilizată în indicațiile de securitate, face referire la sculele electrice acționate prin rețea (cu cablu de rețea) sau la sculele electrice acționate prin acumulatori (fără cablu de rețea).
1) Siguranța locului de muncă
a) Mențineți locul de muncă curat și bine iluminat. Dezordinea și zonele de lucru neluminate pot cauza accidente.
b) Nu lucrați cu scula electrică în medii cu pericol de explozie în care se găsesc lichide, gaze sau pulberi inflamabile. Sculele electrice produc scântei care pot să aprindă pulberile sau vaporii.
c) Țineți la distanță copiii și alte persoane în timpul utilizării sculei electrice. În cazul devierii puteți pierde controlul asupra sculei electrice.
2) Siguranța electrică
a) Fișa de conectare a sculei electrice trebuie să se potrivească în priză. Fișa nu trebuie în niciun caz modificată. Nu utilizați nicio fișă a adaptorului împreună cu sculele electrice cu pământare de protecție. Fișele nemodificate și prizele potrivite diminuează riscul unui electroșoc. b) Evitați contactul corporal cu suprafețele împământate cum ar fi țevile, sistemele de încălzire, plitele și frigiderele. Există un risc crescut de electrocutare dacă corpul vă este pământat. c) Mențineți sculele electrice la distanță de ploaie sau umezeală. Pătrunderea apei într-o sculă electrică crește riscul de electrocutare. d) Nu folosiți în alte scopuri cablul de racordare pentru a purta, acroșa scula electrică sau pentru a scoate fișa din priză. Țineți cablul de racordare la depărtare de căldură, ulei, muchii ascuțite sau piese mobile. Cablurile de racordare deteriorate sau încâlcite cresc riscul de electrocutare. e) Dacă lucrați cu o sculă electrică în aer liber, utilizați numai cabluri prelungitoare care sunt adecvate și pentru zona exterioară. Utilizarea unui cablu prelungitor adecvat pentru zona exterioară diminuează riscul de electrocutare. f) Dacă utilizarea sculei electrice într-o zonă cu umiditate nu poate fi evitată, utilizați un comutator de protecție pentru curenți vagabonzi. Utilizarea unui comutator de protecție pentru curenți vagabonzi diminuează riscul de electrocutare.
3) Siguranța persoanelor
a) Fiți atenți la ceea ce faceți și lucrați rațional cu o sculă electrică. Nu utilizați scula electrică dacă sunteți obosit sau sub influența drogurilor, alcoolului sau medicamentelor. Un moment de neatenție la utilizarea sculei electrice poate provoca cele mai serioase vătămări. b) Purtați întotdeauna echipament personal de protecție și ochelari de protecție. Purtarea echipamentului personal de protecție precum masca împotriva prafului, încălțămintea de siguranță rezistentă la alunecare, casca de protecție sau căștile antifonice, în funcție de tipul și utilizarea sculei electrice diminuează riscul de vătămări. c) Evitați o punere în funcțiune involuntară. Asigurați-vă că scula electrică este oprită înainte de conectarea la alimentarea cu curent și/sau la acumulator, preluarea sau transportarea acesteia. Dacă la cărarea sculei electrice aveți degetul pe comutator sau dacă conectați scula electrică în poziția pornit la alimentarea electrică, acest lucru poate cauza accidente. d) Înlăturați sculele electrice sau cheia pentru șuruburi înainte de a cupla scula electrică. O unealtă sau cheie care se află în partea rotativă a sculei electrice poate cauza vătămări.
e) Evitați o poziție anormală a corpului. Asigurați-vă o poziție stabilă și mențineți în permanență echilibrul. Astfel puteți controla mai bine scula electrică în situații neașteptate. f) Purtați îmbrăcăminte adecvată. Nu purtați îmbrăcăminte largă sau bijuterii. Mențineți la distanță părul și îmbrăcămintea de piesele mobile. Îmbrăcămintea largă, bijuteriile sau părul lung pot fi prinse de piesele mobile. g) Dacă pot fi montate dispozitive de aspirare și de captare a prafului, acestea se vor racorda și utiliza corect. Utilizarea unei aspirări a prafului poate diminua pericolele determinate de praf. h) Nu vă bazați pe o falsă siguranță și nu încălcați regulamentele de siguranță pentru scule electrice, chiar dacă sunteți familiarizat cu scula electrică după multiple utilizări. Acționarea neglijentă poate conduce în interval de fracțiuni de secunde la vătămări grave.
4) Utilizarea și manipularea sculei electrice
a) Nu suprasolicitați scula electrică. Utilizați scula electrică adecvată pentru lucrul dumneavoastră. Cu scula electrică potrivită lucrați mai bine și mai sigur în domeniul de putere indicat. b) Nu utilizați scule electrice cu comutator defect. O sculă electrică care nu mai poate fi pornită sau oprită este periculoasă și trebuie reparată. c) Scoateți fișa din priză și/sau îndepărtați un acumulator detașabil înainte de a efectua setări ale aparatului, de a schimba piesele sculei de lucru sau de a depune scula electrică în afara zonei de lucru. Această măsură de precauție previne pornirea involuntară a sculei electrice. d) Păstrați sculele electrice neutilizate în afara razei de acțiune a copiilor. Nu permiteți utilizarea sculei electrice de nicio persoană care nu este familiarizată cu acesta sau care nu a citit aceste instrucțiuni. Sculele electrice sunt periculoase dacă sunt utilizate de către persoane neexperimentate. e) Întrețineți sculele electrice și unealta de lucru cu atenție. Controlați dacă componentele mobile funcționează ireproșabil și dacă nu prind, dacă piesele sunt rupte sau deteriorate, dacă funcționarea sculei electrice este afectată. Dispuneți repararea pieselor deteriorate înainte de utilizarea sculei electrice. Multe accidente sunt cauzate de sculele electrice prost întreținute. f) Mențineți sculele de tăiere ascuțite și curate. Sculele de tăiere îngrijite cu atenție și având muchii de tăiere ascuțite se înțepenesc mai puțin și sunt ușor de dirijat. g) Utilizați scula electrică, unealta de lucru, sculele de lucru etc. corespunzător acestor instrucțiuni. Totodată luați în considerare condițiile de lucru și activitatea de executat. Utilizarea de scule electrice pentru alte aplicații decât cele prevăzute poate să conducă la situații periculoase. h) Păstrați mânerele și suprafețele mânerului uscate, curate, fără urme de ulei și unsoare. Mânerele și suprafețele mânerului alunecoase nu permit o operare sigură și controlul sculei electrice în situații neprevăzute.
5) Utilizarea și manipularea sculei cu acumulator
a) Încărcați acumulatorii numai cu încărcătoarele recomandate de producător. Un încărcător care este adecvat unui anumit gen de acumulatori prezintă risc de incendiu dacă acesta este utilizat cu alți acumulatori.
b) Utilizați în uneltele electrice numai acumulatorii prevăzuți în acest sens. Utilizarea altor acumulatori poate duce la vătămări și pericol de incendiu.
c) Țineți acumulatorul neutilizat departe de agrafe de birou, monede, chei, cuie, șuruburi sau alte obiecte metalice mici care ar putea crea o punte de legătură între contacte. Un scurtcircuit între contactele acumulatorului ar putea provoca arsuri sau incendii.
d) În caz de utilizare greșită se poate scurge lichid din acumulator. Evitați contactul cu acesta. În cazul unui contact accidental, clătiți bine cu apă. Dacă lichidul vine în contact cu ochii, solicitați suplimentar asistență medicală. Lichidul ieșit poate provoca iritații ale pielii sau arsuri.
e) Nu utilizați acumulatori deteriorați sau modificați. Acumulatorii deteriorați sau modificați pot avea un comportament imprevizibil și pot duce la incendiu, explozie sau pericol de vătămare.
f) Nu expuneți acumulatorul la foc sau la temperaturi înalte. Focul sau temperaturile peste 130 °C pot provoca o explozie.
g) Urmați toate instrucțiunile privind încărcarea și nu încărcați niciodată acumulatorul sau scula cu acumulator în afara domeniului de temperaturi indicat în manualul de exploatare. Încărcarea greșită sau încărcarea în afara domeniului de temperaturi admisibil poate distruge acumulatorul și crește pericolul de incendiu.
6) Service
a) Dispuneți repararea sculei dumneavoastră electrice numai de către personal de specialitate calificat și numai cu piese de schimb originale. Astfel vă asigurați că este păstrată siguranța sculei electrice.
b) Nu întrețineți niciodată acumulatorii deteriorați. Întreaga întreținere a acumulatorului trebuie efectuată numai de către producător sau de către serviciile pentru clienți autorizate.
Indicații de securitate pentru ciocan
1) Indicații de securitate pentru toate lucrările
a) Purtați căști antifonice la găurirea cu percuție. Influența zgomotului poate provoca pierderea auzului.
b) Utilizați mânerul (mânerele) suplimentar(e). Pierderea controlului poate duce la accidentări.
c) Sprijiniți bine scula electrică înainte de utilizare. Această sculă electrică generează un cuplu ridicat. Dacă scula electrică nu este susținută în mod asigurat pe parcursul funcționării, se pot produce pierderi de control și vătămări.
d) Prindeți scula de lucru numai de suprafețele izolate ale mânerelor când efectuați lucrări la care scula de lucru sau șuruburile pot atinge conductori electrici mascați sau propriul cablu de rețea. Contactul cu conductorul aflat sub tensiune poate aduce și piesele metalice ale aparatului sub tensiune și poate determina electrocutarea.
2) Indicații de securitate la utilizarea burghielor lungi
a) Începeți întotdeauna procesul de găurire la turație redusă și în timp ce burghiul este în contact cu piesa de lucru. La turații mai mari, burghiul se poate îndoi cu ușurință dacă are posibilitatea de rotire liberă fără contact cu piesa de lucru și poate provoca vătămări.
b) Nu exercitați o presiune excesivă și numai pe direcție longitudinală asupra burghiului. Burghiele se pot îndoi și rupe sau pot provoca pierderea controlului și vătămări.
Riscuri reziduale
Produsul este construit în conformitate cu tehnologia de ultimă oră și cu normele de siguranță recunoscute. Cu toate acestea, în timpul lucrului pot apărea riscuri reziduale.
- afectarea auzului, în cazul în care nu sunt purtate căștile antifonice necesare.
- Riscurile reziduale pot fi minimizate dacă „indicațiile de securitate” și „utilizarea conformă cu destinația”, precum și manualul de utilizare sunt respectate în totalitate.
- Utilizați produsul care este recomandat în acest manual de utilizare. Astfel veți obține performanțe optime a produsului dumneavoastră.
- În plus, există riscuri reziduale care nu sunt evidente, chiar dacă se întreprind toate măsurile preventive.
⚠ AVERTIZARE
Această sculă electrică generează pe parcursul funcționării un câmp electromagnetic. Acest câmp poate în anumite împrejurări să influențeze negativ implanturile medicale active sau pasive. Pentru a micșora pericolul unor vătămări grave sau mortale, recomandăm persoanelor cu implanturi medicale să consulte medicul și producătorul implantului medical înainte de a folosi scula electrică.
! AVERTIZARE
În timpul lucrărilor mai lungi, pot apărea tulburări ale circulației la mâinile operatorului (sindromul degetelor albe) din cauza vibrațiilor.
Sindromul degetelor albe este o afecțiune vasculară, în cazul căreia vasele mici de sânge produc crampe subite la degetele de la mâini și de la picioare. Zonele afectate nu mai sunt aprovizionate suficient cu sânge și arată astfel extrem de palide. Utilizarea frecventă a produselor cu vibrații poate provoca leziuni nervoase la persoanele a căror circulație sanguină este afectată (de exemplu, fumători, diabetici).
Dacă observați afectări neobișnuite, încetați imediat lucrul și consultați un medic.
ATENȚIE
Produsul face parte din seria 20V IXES și poate fi utilizat numai cu acumulatori din această serie. Acumulatorii se vor încărca numai cu încărcătoare pentru această serie. Acordați atenție în acest caz indicațiilor producătorului.

AVERTIZARE
Acordați atenție indicațiilor de securitate și indicațiilor privind încărcarea și utilizarea corectă, care sunt specificate în manualul de exploatare al acumulatorului și încărcătorului dumneavoastră din seria 20V IXES. O descriere detaliată privind procesul de încărcare și informații suplimentare găsiți în acest manual de operare separat.
6 Date tehnice
| Tensiunea dimensionată 20 V | |
| Turația de mers în gol n0 | 0 - 1400 min -1 |
| Turație nominală de impact 0 - 5500 min | -1 |
| Energie de impact 2,2 J | |
| Masa (fără acumulator) 2,5 kg | |
| Diametru de găurire: | |
| În beton/piatră max. 24 mm | |
| În lemn max. 27 mm | |
| În oțel max. 13 mm | |
Ne rezervăm dreptul asupra modificărilor tehnice!
Zgomot și vibrație

AVERTIZARE
Zgomotul poate avea efecte agravante asupra sănătății dumneavoastră. Dacă zgomotul generat de mașină depășește 85 dB, vă rugăm ca dvs. și persoanele aflate în apropiere să purtați căști antifonice adecvate.
Valorile de zgomot și de vibrație au fost determinate corespunzător EN 62841-1.
Valorile caracteristice de zgomot
| Presiunea acustică LpA | 92,6 dB |
| Putere sonoră LWA | 100,6 dB |
| Imprecizie de măsurare KpA | 3 dB |
Valori ale vibrațiilor (mâini-braț)
| Vibratia ah | 10,287 m/s2 |
| Factor de insecuritate la măsurare K 1,5 m/s | 2 |
Valoarea totală pentru vibrații și valorile indicate ale emisiilor de zgomot trebuie să fi fost măsurate conform unui procedeu de verificare standardizat și pot fi utilizate pentru compararea unei scule electrice cu alta.
Valoarea specificată a emisiilor de zgomot și valoarea totală a vibrațiilor specificate pot fi, de asemenea, utilizate pentru o evaluare preliminară a încărcăturii.

AVERTIZARE
Emisiile de zgomot și valoarea indicată a emisiilor de vibrații pot devia de la valorile specificate în timpul utilizării efective a sculei electrice, în funcție de modul în care aceasta este utilizată, în special de tipul de piesă de prelucrat.
Încercați să mențineți solicitarea cât mai redusă posibil. Măsuri exemplificative: limitarea timpului de lucru. Totodată, se vor lua în considerare componentele ciclului de exploatare (de ex. timpii în care scula electrică este deconectată și în care este conectată, însă funcționează fără sarcină).
7 Despachetare

AVERTIZARE
Produsul și materialele de ambalare nu sunt jucării pentru copii!
Copiii nu au voie să se joace cu sacii din plastic, foliile și piesele mici! Există pericol de înghițire și sufocare!
- Deschideți ambalajul și scoateți cu precauție produsul.
- Înlăturați materialul de ambalat, precum și siguranțele de ambalare și de transport (dacă există).
- Verificați dacă pachetul de livrare este complet.
- Verificați dacă produsul și accesoriile prezintă deteriorări de la transport. Eventualele prejudicii trebuie semnalate companiei de transport, prin care a fost livrat produsul. Reclamațiile ulterioare nu sunt admise.
- Dacă este posibil, păstrați ambalajul până la expirarea perioadei de garanție.
- Înainte de exploatare, familiarizați-vă cu produsul prin intermediul manualului de utilizare.
- În cazul accesoriilor, precum și a pieselor de uzură și de schimb, utilizați numai piese originale. Piesele de schimb se găsesc la reprezentantul comercial.
- În caz de comenzi, indicați numărul articolului, precum și tipul și anul fabricației produsului.
8 Înainte de punerea în funcțiune

AVERTIZARE
Pericol de vătămare!
Înaintea tuturor lucrărilor la scula electrică (de ex. întreținerea curentă, schimbarea sculei etc.), precum și la transportul și depozitarea acesteia, scoateți acumulatorul din scula electrică. În cazul acționării involuntare a comutatorului de pornire/oprire există pericol de vătămare.
8.1 Introducerea/extragerea acumulatorului (11) în/din locașul acumulatorului (10) (fig. 2)
Indicație:
După caz, pivotați mânerul suplimentar (13) înainte de a introduce acumulatorul (11) (a se vedea).
Introducerea acumulatorului
- Aduceți comutatorul sensului de rotație (7) în poziția centrală (blocare).
- Împingeți acumulatorul (11) în locașul acumulatorului (10). Acumulatorul (11) se fixează în poziție cu zgomot perceptibil.
Extragerea acumulatorului
- Apăsați tasta de deblocare (12) a acumulatorului (11) și extrageți-l din locașul acumulatorului (10).
8.2 Introducere sculă de lucru (15/ 16/ 17/ 18/ 19) (fig. 1, 3)

PRECAUȚIE
Când unealta de lucru este în funcțiune, țineți mâinile la distanță de zona de lucru.
Indicație:
Curățați tija sculei de lucru și gresați-o ușor.
Indicație:
Capacul de protecție antipraf (2) previne în mare măsură pătrunderea prafului de la găurire în adaptorul de sculă pe parcursul funcționării. La introducerea sculei de lucru*, asigurați-vă că nu este deteriorat capacul de protecție antipraf (2).
ATENȚIE
Un capac de protecție antipraf deteriorat trebuie înlocuit imediat. Se recomandă ca acest lucru să fie efectuat de un serviciu pentru clienți.
- Trageți manșonul de blocare (3) înapoi pentru a debloca adaptorul de sculă SDS-Plus (1).
- Introduceți scula de lucru (15/16/17/18/19) în adaptorul de sculă SDS-Plus (1) prin rotire.
- Eliberați manșonul de blocare (3).
- Verificați stabilitatea prin tragerea sculei de lucru (15/16/17/18/19). Scula de lucru (15/16/17/18/19) are un anumit joc radial determinat de sistem.
8.3 Extragere sculă de lucru (15/16/17/18/19) (fig. 1, 3)
- Trageți manșonul de blocare (3) spre înapoi și extrageți scula de lucru (15/16/17/18/19).
8.4 Montare opritor de adâncime (4) (fig. 1)
- Împingeți opritorul de adâncime (4) în deschizătura mică de pe mânerul suplimentar (13). Dinții opritorului de adâncime (4) trebuie să fie orientați în jos.
- Poziționați opritorul de adâncime (4) astfel încât distanța dintre vârful sculei de lucru (15/16/17/18/19) și vârful opritorului de adâncime (4) să corespundă adâncimii de găurire dorite.
- Strângeți șurubul de imobilizare a opritorului de adâncime (5) pentru a imobiliza opritorul de adâncime (4).
9 Operarea

AVERTIZARE
Pericol de vătămare!
Înaintea tuturor lucrărilor la scula electrică (de ex. întreținerea curentă, schimbarea sculei etc.), precum și la transportul și depozitarea acesteia, scoateți acumulatorul din scula electrică. În cazul acționării involuntare a comutatorului de pornire/oprire există pericol de vătămare.
ATENȚIE
Asigurați-vă că temperatura ambiantă nu depășește 50 °C în timpul lucrului și nu scade sub -20 °C.
ATENȚIE
Produsul face parte din seria 20V IXES și poate fi utilizat numai cu acumulatori din această serie. Acumulatorii se vor încărca numai cu încărcătoare pentru această serie. Acordați atenție în acest caz indicațiilor producătorului.
9.1 Alegerea regimului de funcționare (fig. 1)
ATENȚIE
Modificarea regimului de funcționare este permisă numai în stare de repaus.
- Utilizați selectorul regimului de funcționare (6) pentru a selecta regimul de funcționare al produsului.
- Rotiți selectorul regimului de funcționare (4) în poziția dorită. La atingerea poziției dorite, selectorul regimului de funcționare (4) se declanșează cu zgomot perceptibil auditiv.
| Functie Regim de functionare: | |
| Găurire (mecanism de impact OPRIT) | Treapta de găurire2 |
| Găurire cu percutie (mecanism de impact PORNIT) | Treapta de impactT2 |
| Repoziționare a dăltii | Treapta3 |
| Dăltuire | Treapta de dăltuireT |
9.1.1 Repoziționarea dălții
Indicație:
* = Nu este inclus în pachetul de livrare!
- Pozitionati selectorul regimului de functionare (6) pe simbolul ♦.
- Rotiți scula de lucru* în adaptorul de sculă SDS-Plus (1) în poziția necesară.
- Utilizați selectorul regimului de funcționare (6) pentru a selecta simbolul pentru procesul de dăltuire.
9.2 Reglarea direcției de rotire (fig. 1)
ATENȚIE
Acționarea comutatorului sensului de rotație este permisă numai în stare de repaus.
Cu comutatorul sensului de rotație puteți alege sensul de rotație al produsului (rulaj spre dreapta și rulaj spre stânga) și puteți asigura produsul împotriva conectării involuntare. Săgeata de pe comutatorul sensului de rotație indică direcția de lucru.
- Așteptați ca produsul să intre în stare de repaus.
- Glisați comutatorul sensului de rotație (7) în poziția dorită:
– Rulaj spre dreapta: Apăsați comutatorul sensului de rotație spre dreapta.
– Rulaj spre stânga: Apăsați comutatorul sensului de rotație spre stânga.
- Piedică de pornire: Aduceți comutatorul sensului de rotație în poziția centrală.
9.3 Întrerupător Pornire/Oprire (8) (fig. 1)
- Pentru a porni produsul, apăsați comutatorul de pornire/oprire (8).
- Pentru oprire, eliberați comutatorul de pornire/oprire (8).
Dacă aduceți comutatorul sensului de rotație (7) în poziția centrală, produsul este asigurat împotriva conectării.
9.3.1 Lampă de lucru cu LED-uri (14) (fig. 1)
Acest produs este dotat cu o lampă de lucru cu LED-uri pentru a ilumina zona directă de lucru și a îmbunătăți vizibilitatea în medii slab iluminate.

PRECAUȚIE
Nu priviți direct în lampa de lucru LED sau în sursa de lumină.
- Lampa de lucru cu LED-uri (14) se aprinde automat imediat ce produsul este conectat.
Indicație:
Lampa de lucru cu LED-uri rămâne aprinsă timp de aproximativ 10 secunde după deconectarea produsului.
9.4 Funcționare de probă (fig. 1)
Indicație:
Efectuați o rulare de testare fără sarcină înainte de a lucra pentru prima dată și după fiecare schimbare a sculei. Opriți imediat produsul dacă scula de introducere rulează neuniform, dacă există vibrații semnificative sau dacă există zgomot anormal.
- Înainte de funcționare, verificați dacă scula de lucru este montată corect, adică centrată în manșonul de blocare (3).
9.5 Reglare turație (fig. 1)
Indicație:
Cu ajutorul comutatorului de pornire/oprire, puteți controla turația fără trepte. Cu cât apăsați mai mult comutatorul de pornire/oprire, cu atât turația este mai mare.
- Apăsați ușor comutatorul de pornire/oprire (8). Acest lucru are ca rezultat o turație scăzută. Turația se majorează odată cu creșterea apăsării pe comutatorul de pornire/oprire (8).
Indicație:
Frâna integrată a motorului asigură o intrare rapidă în stare de repaus.
9.6 Montare/demontare mâner suplimentar (13) (fig. 1)
ATENȚIE
Utilizați produsul numai cu mânerul suplimentar montat.
Montare mâner suplimentar
Indicație:
Mânerul suplimentar poate fi rotit la 360° pe produs și poate fi adus în orice poziție dorită/necesară.
- Rotiți maneta mânerului suplimentar (13) în sens orar.
- Glisați mânerul suplimentar (13) în spatele manșonului de blocare (3). Poziționați mânerul suplimentar (13) în zona cu degajare.
- Strângeți ferm mânerul suplimentar (13) în sens orar.
Demontare mâner suplimentar
- Rotiți maneta mânerului suplimentar (13) în sens anti-orar.
- Detașați mânerul suplimentar (13) de pe produs prin tragerea buclei mânerului suplimentar (13) peste manșonul de blocare (3).
10 Curățarea și întreținerea curentă

AVERTIZARE
Dispuneți unui atelier de specialitate efectuarea lucrărilor de reparații și întreținere curentă care nu sunt descrise în acest manual de utilizare. Utilizați numai piese de schimb originale.
Există pericol de accident! În toate cazurile, executați lucrările de întreținere curentă și de curățare cu acumulatorul scos.
Există pericol de vătămare! Lăsați produsul să se răcească înaintea tuturor lucrărilor de întreținere curentă și curățare. Elementele motorului sunt fierbinți.
Există pericol de vătămare și de provocare a arsurilor!
Produsul poate porni pe neașteptate, ceea ce poate duce la vătămări.
- Îndepărtați acumulatorul.
– Lăsați produsul să se răcească.
– Extrageti scula de lucru.
10.1 Curățarea
- Feriți dispozitivele de protecție, fantele pentru aer și carcasa motorului cât mai mult posibil de praf și murdărie. Frecați produsul cu o lavetă curată* sau suflați cu aer comprimat* la presiune scăzută. Vă recomandăm să curățați produsul imediat după fiecare utilizare.
- Orificiile de ventilație trebuie să fie întotdeauna libere.
- Nu folosiți agenți de curățare sau solvenți; aceștia ar putea ataca părțile din plastic ale produsului. Aveți grijă să nu poată pătrunde apă în interiorul produsului.
10.2 Întreținerea curentă
Produsul nu necesită întreținere.
11 Depozitare
- Scoateți acumulatorul din produs înainte de a o depozita pentru o perioadă lungă de timp (de exemplu, iernare excesivă).
- Curățați și verificați produsul privind deteriorările.
- Depozitați acumulatorul în stare parțial încărcată.
- Dacă este depozitat, verificați încărcarea acumulatorului la fiecare trei luni.
Depozitați produsul și accesoriile acestuia într-un loc întunecos, uscat și ferit de îngheț și inaccesibil pentru copii. Temperatura optimă de depozitare se situează între 5°C și 30°C.
Păstrați produsul în ambalajul original.
Acoperiți aparatul pentru a-l proteja de praf sau umiditate.
Păstrați manualul de utilizare împreună cu produsul.
12 Reparație și comandă pentru piese de schimb
Trebuie menționat faptul că, în cazul acestui produs, următoarele piese sunt supuse uzurii în conformitate cu utilizarea prevăzută sau uzurii naturale, respectiv că următoarele componente sunt necesare drept consumabile.
ATENȚIE
Conform legislației privind răspunderea pentru produse, nu se acordă garanție pentru daunele care au fost cauzate de reparații necorespunzătoare sau din cauza neutilizării pieselor de schimb originale.
Contactați un punct de serviciu pentru clienți sau un specialist autorizat. Același lucru se aplică și pentru accesorii.
Puteți obține piese de schimb și accesorii de la centrul nostru de service. În acest scop, scanați codul QR de pe pagina de titlu.
12.1 Comandă pentru piese de schimb
La comanda pentru piese de schimb, trebuie furnizate următoarele informații:
- Notație model
- Număr articol
- Datele de pe plăcuța de fabricație
| Acumulator SBP2.0 nr. articol: 7909201708 |
| Acumulator SBP4.0 nr. articol: 7909201709 |
| Încărcător SBC2.4A nr. articol: 7909201710 |
| Încărcător SBC4.5A nr. articol: 7909201711 |
| Încărcător SDBC2.4A nr. articol: 7909201712 |
| Încărcător SDBC4.5A nr. articol: 7909201713 |
| Kit de pornire SBSK2.0 nr. articol: 7909201720 |
| Kit de pornire SBSK4.0 nr. articol: 7909201721 |
13 Eliminarea ca deșeu și revalorificarea
Indicații referitoare la ambalaj


Materialele de ambalare sunt reciclabile. Vă rugăm să eliminați ambalajele ca deșeu, în mod ecologic.
Indicații referitoare la Legea privind echipamentele electrice și electronice (ElektroG)

Echipamentele uzate electrice și electronice nu reprezintă gunoi menajer și trebuie colectate separat, respectiv eliminate ca deșeu!
- Bateriile sau acumulatorii uzați care nu sunt încorporați în aparatul uzat trebuie îndepărtați fără a fi distruși înainte de predarea acestora! Eliminarea ca deșeu a acestora este reglementată de Legea privind bateriile.
- Deținătorii, respectiv utilizatorii echipamentelor electrice și electronice sunt obligați prin lege să le returneze după folosire.
- Utilizatorul final este personal responsabil de ștergerea datelor sale cu caracter personal din echipamentul uzat care trebuie eliminat ca deșeu!
- Simbolul pubelei de gunoi barate cu două linii în formă de X înseamnă că echipamentele electrice și electronice nu pot fi aruncate la gunoiul menajer.
- Echipamentele electrice și electronice pot fi predate gratuit la următoarele puncte:
- Puncte publice de eliminare sau colectare a deșeurilor (de exemplu, curțile clădirilor municipale)
- Puncte de vânzare ale echipamentelor electronice (fizice sau online), în cazul în care distribuitorii sunt obligați să primească produsele spre a fi colectate sau dacă oferă în mod voluntar acest serviciu.
- Puteți preda gratuit către producător, fără a fi necesară achiziționarea în prealabil a unui echipament nou, sau către un alt punct de colectare autorizat din apropierea dvs. până la trei echipamente electrice uzate din fiecare tip de echipament, cu o lungime laterală de maximum 25 de centimetri.
- Puteți afla care sunt condițiile suplimentare de colectare ale producătorului și distribuitorului la serviciul de asistență a clienților respectiv.
- În cazul în care un producător livrează un echipament electronic nou către o gospodărie privată, echipamentul electric uzat va fi colectat gratuit, la cererea utilizatorului final. În acest scop, contactați serviciul de asistență a clienților al producătorului.
- Acestea se aplică doar pentru aparatele care sunt instalate și achiziționate în țările Uniunii Europene și care sunt supuse Directivei Europene 2012/19/UE. Este posibil ca în țările din afara Uniunii Europene să se aplice alte dispoziții pentru eliminarea ca deșeu a echipamentelor electrice și electronice uzate.
Indicații referitoare la acumulatoarele Li-ion

Demontarea acumulatorului înainte de eliminarea ca deșeu a aparatului!
- Nu aruncați acumulatorul în gunoiul menajer, în foc (pericol de explozie) sau în apă. Acumulatoarele deteriorate pot dăuna mediului înconjurător și sănătății dvs., dacă se scurg aburi sau lichide toxice.
- Acumulatorii defecți sau consumați trebuie reciclați conform directivei 2023/1542/CE.
- Predați aparatul și încărcătorul la un centru de reciclare. Piesele uzate din plastic și metal pot fi colectate selectiv și predate spre a fi revalorificate.
- Eliminați ca deșeu acumulatorii în stare descărcată. Vă recomandăm să acoperiți polii cu o bandă adezivă pentru protecție împotriva unui scurtcircuit. Nu deschideți acumulatorul.
- Eliminați acumulatorii în conformitate cu reglementările locale. Predați acumulatorii către un punct de colectare a bateriilor vechi, unde acestea pot fi redirecționate pentru a fi revalorificate în mod ecologic. În acest sens, consultați-vă cu firma locală de colectare a gunoiului menajer.
14 Remedierea avariilor
| Defecțiune Cauza posibilă Remediere | ||
| Produsul nu poate fi pornit. | uterea acumulatorului este prea mică. Încă | rcați acumulatorul. |
| Acumulatorul nu este introdus corect. Împ | ngeți acumulatorul în locașul acumulatorului. Acumulatorul se fixează în poziție cu zgomot perceptibil. | |
| Comutatorul sensului de rotație este în poziția centrală. | Apăsați comutatorul sensului de rotație la stân-ga sau la dreapta. | |
15 Condiții de garanție comercială - Scheppach seria 20V IXES
Dată revizie 25.04.2024
Stimată clientă, stimate client,
Produsele noastre sunt supuse unui control strict al calității. În cazul în care totuși un produs nu funcționează corect, regretăm foarte mult acest lucru și vă rugăm să vă adresați departamentului nostru de service la adresa indicată mai jos. De asemenea, vă stăm cu plăcere la dispoziție și telefonic prin intermediul numărului departamentului de service. Indicațiile următoare au scopul de a asigura procesarea și decontarea fără probleme în cazul apariției unor prejudicii.
În ceea ce privește punerea în vigoare a drepturilor de garanție comercială, sunt valabile următoarele prevederi:
- Aceste condiții de garanție comercială reglementează serviciile noastre suplimentare de garanție comercială ale producătorului pentru cumpărătorii (consumatori finali privați) de produse noi. Drepturile de garanție legală nu sunt afectate de această garanție comercială. Pentru acestea este răspunzător comerciantul de la care ați achiziționat produsul.
- Serviciul de garanție comercială al producătorului acoperă exclusiv deficiențele unui produs nou achiziționat de dumneavoastră care sunt cauzate de un defect de material sau de fabricație. În cazul în care apar defecte de material sau de fabricație în timpul perioadei de garanție comercială, producătorul, în calitate de garant, va furniza unul dintre următoarele servicii la alegerea sa în cadrul acestei garanții comerciale:
– Reparația gratuită a produsului
– Înlocuirea gratuită a produsului cu un articol de calitate echivalentă (dacă este necesar, de asemenea, înlocuirea cu un model mai recent în cazul în care produsul inițial nu mai este disponibil).
Produsele sau piesele înlocuite vor deveni proprietatea noastră. Vă rugăm să aveți în vedere că, conform destinației, produsele noastre nu au fost concepute pentru utilizarea în domeniul industriei mici, meșteșugăresc sau profesional. Prin urmare, un caz de garanție comercială nu apare dacă produsul a fost utilizat în întreprinderi de industrie mică, meșteșugărești sau industriale în perioada de garanție comercială sau dacă a fost expus unei solicitări echivalente.
3. De la serviciile noastre de garanție comercială sunt exceptate:
- Prejudicii la produs cauzate de nerespectarea manualului de montaj, instalarea neconformă cu prescripțiile, nerespectarea manualului de utilizare (de ex. conectarea la o tensiune a rețelei sau la un tip de curent greșit), respectiv a dispozițiilor de întreținere curentă și de securitate sau prin utilizarea produsului în condiții de mediu inadecvate, precum și prin îngrijirea și întreținerea curentă deficitară.
- Prejudicii la produs cauzate de aplicații abuzive sau improprii (ca de ex. suprasolicitarea produsului sau utilizarea de scule, respectiv accesorii neavizate), pătrunderea corpurilor străine în produs (ca de ex. nisip, pietre sau praf), deteriorări de la transport, utilizarea forței sau influențe externe (ca de ex. prejudicii prin cădere).
- Prejudicii la produs sau la piese ale produsului cauzate de o uzură normală, obișnuită (din cauza condițiilor de funcționare) sau de altă uzură naturală, precum și prejudicii și/sau uzura pieselor de uzură.
- Deficiențe la produs cauzate de utilizarea de accesorii, piese suplimentare sau piese de schimb care nu sunt piese originale sau care nu sunt utilizate conform destinației.
- Produse la care au fost efectuate schimbări sau modificări.
- Abateri minore de la conformația nominală care sunt irelevante pentru valoarea și utilizabilitatea produsului. – Produse la care au fost efectuate reparații abuzive sau reparații, în special de către o terță persoană neautorizată. – Dacă identificatorul de la produs, respectiv informațiile de identificare ale produsului (eticheta adezivă a mașinii) lipsesc sau sunt ilizibile. – Produse care sunt foarte murdare și, prin urmare, sunt respinse de personalul de service.
- Drepturile de despăgubire, precum și daunele indirecte sunt, în general, excluse de aceste servicii de garanție comercială.
- Perioada de garanție comercială este în mod normal de 5 ani (12 luni în cazul bateriilor / acumulatorilor) și începe de la data achiziției produsului. Determinantă este data de pe dovada originală a achiziției. Drepturile de garanție comercială trebuie revendicate imediat după luarea la cunoștință a acestora. Înaintarea unor pretenții de garanție pentru produs după expirarea perioadei de garanție este exclusă. Reparația sau schimbarea produsului nu duce nici la o prelungire a perioadei de garanție comercială, nici la reluarea unei noi perioade de garanție comercială din cauza acestei prestații pentru produs sau pentru eventualele piese de schimb încorporate. Acest lucru este valabil și pentru intervenția unui centru de service local. O condiție prealabilă pentru solicitarea serviciului de garanție comercială este ca producătorul, în calitate de garant, să aibă posibilitatea de a examina cazul de garanție comercială prin trimiterea produsului la cererea producătorului. Se va avea în vedere evitarea deteriorărilor în timpul transportului prin utilizarea unui ambalaj corespunzător. Produsul în cauză trebuie să fie prezentat sau trimis la centrul de servicii pentru clienți în stare curată, împreună cu o copie a dovezii de achiziție, care conține detalii privind data achiziției și notația produsului. În cazul în care un produs este trimis incomplet, fără pachetul complet de livrare, valoarea accesoriilor lipsă va fi luată în considerare / dedusă dacă produsul este înlocuit sau se efectuează o restituire. Produsele parțial sau complet dezasamblate nu pot fi considerate caz de garanție comercială. În cazul unei reclamații nejustificate, respectiv în afara perioadei de garanție comercială, cumpărătorul va suporta, în general, costurile de transport și riscul de transport. Vă rugăm să raportați în prealabil cazul de garanție comercială la punctul de service (a se vedea mai jos). Ca regulă generală, se convine ca produsul defect, însoțit de o scurtă descriere a defectiunii, să fie trimis înapoi la adresa de service specificată mai jos prin returnare organizată sau - în cazul unei reparații în afara perioadei de garanție comercială - cu o taxă poștală suficientă, cu respectarea directivelor de ambalare și expediere corespunzătoare. Vă rugăm să aveți în vedere că, din motive de securitate, produsul dumneavoastră (în funcție de model) nu trebuie să contină niciun fel de substanțe consumabile. Produsul expediat la centrul nostru de service trebuie să fie ambalat astfel încât să fie evitate deteriorările la produsul reclamat în timpul transportului. După finalizarea reparației / înlocuirii, vă vom returna produsul gratuit. Dacă produsele nu pot fi reparate sau înlocuite,
o sumă de bani până la prețul de achiziție al produsului care prezintă deficiențe poate fi rambursată la aprecierea noastră, luând în considerare o deducere pentru uzură. Aceste servicii de garanție comercială sunt valabile numai în favoarea primului cumpărător privat și nu sunt transferabile sau cesionabile.
- Prelungirea perioadei de garanție comercială la 10 ani: Scheppach oferă o prelungire suplimentară a garanției comerciale de 5 ani pentru produsele din seria Scheppach 20V. În acest fel, perioada de garanție comercială pentru aceste produse este de 10 ani. Exceptate sunt bateriile / acumulatorii, încărcătoarele și accesoriile. Puteți beneficia de această prelungire suplimentară a garanției comerciale înregistrând produsul dumneavoastră Scheppach din această gamă online la https://garantie.scheppach.com în termen de 30 de zile de la data achiziției. După înregistrarea online în mod reușit veți primi confirmarea pentru prelungirea perioadei de garanție comercială aferentă articolului.
- Pentru punerea în vigoare a dreptului dumneavoastră de garanție comercială vă rugăm să luați legătura cu centrul nostru de service.
Vă rugăm să utilizați de preferință formularul nostru de pe pagina noastră de internet: https://www.scheppach.com/de/service
Vă rugăm să nu ne trimiteți niciun produs fără să contactați și să vă înregistrați în prealabil la centrul nostru de service.
Contactul inițial cu centrul nostru de service este o condiție prealabilă obligatorie pentru solicitarea acestor angajamente de garanție comercială. Drepturile de garanție comercială trebuie revendicate înainte de expirarea termenului de garanție comercială, în interval de 14 zile de la constatarea deficienței. Pentru aceasta este necesară dovada de achiziție originală și, dacă este cazul, confirmarea prelungirii garanției comerciale aferentă articolului.
- Timpul de procesare - de regulă, procesăm reclamațiile în interval de 14 zile de la primirea lor la centrul nostru de service. Dacă, în cazuri de excepție, timpul de procesare menționat va fi depășit, vă vom informa la timp.
- Piese de uzură - piese de uzură sunt: a) baterii / acumulatori atașate și/ sau încorporate, din pachetul de livrare, precum și b) toate piesele de uzură în funcție de model (printre altele curele, pânze de ferăstrău, scule de lucru, discuri de rectificat, filtre, perii de cărbune etc., a se vedea manualul de utilizare). Bateriile, respectiv acumulatorii care sunt complet descărcați sau deteriorați la carcasă și/sau la bornele bateriei sunt excluse de la serviciul de garanție comercială.
- Estimarea costurilor - reparăm produse care nu sunt sau nu mai sunt acoperite de garanția comercială contra cost. La cererea centrului nostru de service, puteți trimite aparatele defecte pentru o estimare a costurilor și, dacă este necesar, puteți da centrului de service aprobarea în scris pentru reparație (prin poștă, e-mail). Fără aprobarea pentru reparație nu se continuă procesarea.
Condițiile de garanție comercială sunt valabile numai în versiunea actuală la momentul reclamației și, după caz, pot fi vizualizate pe pagina noastră de internet (www.scheppach.com). În caz de traduceri, determinantă este întotdeauna versiunea în limba germană.
Scheppach GmbH ·
Günzburger Str. 69 ·
89335 Ichenhausen (Germania)
Telefon: +800 4002 4002
E-Mail: customerservice.RO@scheppach.com
Internet: https://www.scheppach.com
Ne rezervăm dreptul de a aduce modificări acestor condiții de garanție în orice moment, fără notificare prealabilă.
16 Declarație de conformitate UE
Traducerea declarației de conformitate originale
Producător:
Scheppach GmbH
Declarăm pe propria răspundere că produsul descris aici corespunde directivelor și normelor în vigoare.
Marcă: SCHEPPACH
Notație art.: CIOCAN ROTOPERCUTOR CU ACUMULATOR BC-RHD230-X
Nr. art. 5909241900
Directive UE:
2014/30/UE, 2006/42/CE, 2011/65/UE*
* Obiectul declarației descris mai sus îndeplinește prescripțiile directivei 2011/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind limitarea utilizării anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice.
Norme aplicate:
EN 62841-1:2015/A11:2022;
Împuternicit pentru documentație:
Georg Kohler
Günzburger Str. 69
D-89335 Ichenhausen











