MANUAL DE UTILIZARE Series 3 3000BT BRAUN
Produsele noastre sunt realizate pentru a răspunde celor mai exigente cerințe de calitate, funcționalitate și design. Sperăm să vă facă plăcere să utilizați noul dumneavoastră aparat de ras Braun.
Citiți aceste instrucțiuni în întregime, deoarece conțin informații privind siguranța. Păstrați-le pentru consultări viitoare.
Avertisment
Capul de ras este adaptat pentru curățarea sub jet de apă de la robinet. Decuplați aparatul de ras de la sursa de alimentare înainte de a curăța capul de ras folosind apă.
Aparatul dumneavoastră de ras este furnizat împreună cu un set de cablu special, care conține un dispozitiv integrat pentru siguranță suplimentară la alimentarea cu energie de joasă tensiune. Nu schimbați și nici nu modificați nicio piesă a acestuia, în caz contrar există riscul producerii unui șoc electric.
Utilizați numai setul de cablu special furnizat împreună cu aparatul dumneavoastră.
Dacă aparatul este marcat D-492-C, îl puteți folosi cu orice sursă de alimentare Braun codificată 492-XXXX.
Nu folosiți aparatul cu folia, dispozitivul de tuns părul lung sau cablul deteriorate.
Acumulatorii integrați pot fi înlocuiți doar la un centru de service Braun autorizat.
Acest aparat poate fi utilizat de către copii cu vârsta de cel puțin 8 ani și de către persoane cu capacități fizice, senzoriale sau mentale reduse sau care nu dispun de experiența și cunoștințele necesare, cu condiția ca astfel de utilizatori să beneficieze de supraveghere sau instruire în privința utilizării aparatului în siguranță și să înțeleagă pericolele implicate. Copiii nu trebuie lăsați să se joace cu aparatul. Curățarea și întreținerea de către utilizatori nu trebuie efectuate de către copii decât dacă au vârsta mai mare de 8 ani și sunt supravegheați.
Descriere
1 Casetă cu sită și dispozitiv de tăiere 2 Dispozitiv de tuns pentru părul lung*
3 Buton on/off 4 Lumină verde de încărcare (s) 5 Lumină roșie baterie descărcată 6 Lumină de înlocuire piese de ras 7 Mufă de alimentare a aparatului de ras 8 Set de cablu special 9a Capac de protecție* 9b Cutie de transport* 10 Dispozitiv de tuns barba cu 5 piepteni (BT32)*
* nu pentru toate modelele
Încărcare
Temperatura ambientală recomandată pentru încărcare este cuprinsă între 5 °C și 35 °C. În condiții de temperatură foarte scăzută sau foarte ridicată este posibil ca bateria să nu se încarce corespunzător sau chiar să nu se încarce deloc. Temperatura ambientală recomandată pentru bărbierit este cuprinsă între 15 °C și 35 °C. Nu expuneți aparatul de ras la temperaturi mai mari de 50 °C pentru perioade lungi de timp.
- Utilizând setul de cablu special (8), conectați aparatul de ras la o priză electrică în timp ce motorul este oprit și încărcați aparatul timp de cel puțin o oră.
- Atunci când încărcați pentru prima dată sau când aparatul de ras nu este utilizat timp de câteva luni, lăsați aparatul de ras să se încarce în mod continuu timp de 4 ore.
- Odată ce aparatul de ras este complet încărcat, descărcați aparatul de ras prin utilizare normală. Apoi reîncărcați bateriile la capacitate maximă. Încărcările ulterioare vor dura aproximativ o oră.
- O încărcare completă asigură până la 45 de minute de bărbierit fără fir, în funcție de mărimea bărbii dumneavoastră. Cu toate acestea, capacitatea maximă a bateriei va fi atinsă numai după câteva cicluri de încărcare / descărcare.
- 5 minute de încărcare rapidă sunt suficiente pentru un bărbierit.
- În cazul în care bateriile reîncărcabile sunt descărcate, puteți, de asemenea, să vă radeți prin conectarea aparatului de ras la o priză electrică prin intermediul cablului special.
Lumina de încărcare (4)
Ledul de încărcare verde indică starea de încărcare a bateriilor. Ledul verde de încărcare clipește atunci când aparatul de ras se încarcă sau este pornit. Când bateria este complet încărcată, toate luminile verzi de încărcare strălucesc permanent, cu condiția ca aparatul de ras să fie conectat la o priză electrică.
Lumina roșie baterie descărcată (5)
Ledul roșu clipește atunci când bateria este epuizată.
Ar trebui să fie suficient pentru a finaliza bărbieritul.
Bărbierit
Apăsați butonul pornire/oprire (3) pentru a utiliza aparatul de ras. Sitele flexibile se ajustează automat la orice contur al feței.
Dispozitiv de tuns pentru părul lung (2)
Pentru a ajusta perciunii, mustața sau barba, glisați în sus dispozitivul de tundere păr lung.
Sfaturi pentru un bărbierit uscat, perfect
Pentru cele mai bune rezultate, Braun vă recomandă să urmați 3 pași simpli:
- Bărbieriți-vă întotdeauna înainte de a vă spăla pe față.
- Țineți în permanență aparatul de ras în unghi drept (90°) față de suprafața pielii.
- Întindeți-vă pielea și bărbieriți-vă mai întâi contrar direcției de creștere a părului.
Curățare
Curățarea regulată asigură performanțe mai bune de bărbierit.
Curățarea sub jet de apă:
- Porniți aparatul de ras (fără cablu) și clătiți capul aparatului de ras sub jet de apă fierbinte până când au fost eliminate toate reziduurile. Puteți utiliza un săpun lichid care nu conține substanțe abrazive. Clătiți toată spuma și lăsați aparatul de ras să funcționeze câteva secunde în plus.
- Ulterior, opriți aparatul de ras, pentru a scoate caseta (1) cu sita și dispozitivul de tăiere și lăsați-o să se usuce.
- Dacă curățați cu regularitate aparatul de ras sub jet de apă, atunci aplicați săptămânal o picătură de ulei de mecanisme fine pe partea de sus a casetei (1) cu sita și dispozitivul de tăiere.
Puteți curăța aparatul de ras cu o perie:
- Opriți aparatul de ras. Scoateți caseta cu sita și dispozitivul de tăiere și loviți-o ușor de o suprafață plană.
- Utilizând o perie, curățați zona interioară a capului pivotant. Cu toate acestea, nu trebuie să curățați caseta cu peria, deoarece acest lucru o poate deteriora.
Lumină de înlocuire piese de ras/ Resetarea
Pentru a păstra intacte performanțele de bărbierit, înlocuiți caseta cu sita și dispozitivul de tăiere (1) atunci când simbolul de înlocuire se aprinde pe afișajul aparatului de ras (6); acest lucru se întâmplă după aproximativ 18 luni sau atunci când caseta este uzată. Lumina de înlocuire vă va aminti la următoarele 7 raderi de a înlocui caseta de sită & Cuțit. Apoi, aparatul de ras va reseta automat afișajul. După ce ați înlocuit caseta cu folia si cutitul de tăiere (1), apăsați butonul de pornire / oprire (4), timp de cel puțin 5 secunde pentru a reseta contorul.
În timp ce faceți acest lucru, indicatorul de schimb clipește și se stinge atunci când resetarea este completă. Resetarea se poate face în orice moment.
Menținerea bateriilor
În scopul de a menține capacitatea optimă a bateriilor reîncărcabile, aparatul de ras trebuie să se descarce complet la aproximativ fiecare 6 luni. Apoi reîncărcați aparatul de ras la capacitate maximă.
Accesorii
Casetă Folie & Cuțit: 32S/32B
Atașament de stilizat pentru aparatele de ras Seria 3*: BT32
* Compatibil cu toate aparatele de ras din Seria 3 cu casetă de Folie & Cuțit 32S/32B (Tipurile 5416/5415/5414/5413/5412/5411)
Notificare privind mediul înconjurător
Produsul conține baterii și/sau deșeuri electrice reciclabile. Pentru a proteja mediul înconjurător, nu aruncați produsul împreună cu gunoiul menajer, ci duceți componentele la punctele de colectare a deșeurilor electrice din țara dumneavoastră, în scopul reciclării.

Conform Hotărârii nr. 482 din 1 aprilie 2004 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață a aparatelor electrocasnice în funcție de nivelul zgomotului transmis prin aer, valoarea de zgomot dB(A) pentru acest aparat este de 63 dB(A).
Instrucțiunile se pot modifica fără notificare prealabilă.
Pentru specificații electrice, consultați informațiile imprimate pe setul de cablu special.
Garantie
Acordăm o garanție de 2 ani pentru acest produs, de la data livrării produsului. Durata medie de utilizare: 5 ani, cu condiția respectării instrucțiunilor de utilizare și efectuării intervențiilor tehnice numai de către personalul service-lui autorizat.
În perioada de garanție vom remedia gratuit neconformitățile aparatului, prin repararea sau înlocuirea produsului, după caz. În funcție de disponibilitate, componentele de schimb pot avea o culoare diferită sau un model echivalent. Această garanție este valabilă în orice țară în care acest aparat este furnizat de către compania Braun sau de către distribuitorul desemnat al acesteia. Repararea sau înlocuirea produselor se va efectua în cadrul unei perioade rezonabile de timp (maxim 15 zile de la data aducerii la cunoștință a neconformității).
Prezenta garanție nu acoperă: defectele datorate utilizării necorespunzătoare, uzurii normale, precum și defectele care au un efect neglijabil asupra valorii sau funcționării aparatului. Garanția devine nulă dacă se efectuează reparații de către persoane neautorizate și dacă nu se utilizează componente originale Braun.
Pentru a beneficia de service în perioada de garanție, prezentați produsul împreună cu factura (bonul/chitanța de cumpărare) la una dintre unitățile de service agreate.
PUNCT CENTRAL DE SERVICE BRAUN
Șos. Viilor, Nr. 14, Corp Clădire C2, Etaj 2, Biroul nr. 3, Sector 5, București (acces din Str. Năsăud)
Tel: 021.224.30.35, Mobil: 0722.541.548, E-mail: service.braun@interbrands.ro
Ελληνικά
RO Vă rugăm să notați data de înlocuire sugerată (peste 18 luni începând de astăzi) sub numărul de identificare al pieselor.