Safe-t Convect 2200 - Convector electric Eurom - Manual de utilizare gratuit
Găsiți gratuit manualul dispozitivului Safe-t Convect 2200 Eurom în format PDF.
| Tip produs | Convector electric |
| Marcă | Eurom |
| Model | Safe-T Convect 2200 |
| Dimensiuni (L x Î x P) | 68 x 41 x 18 cm |
| Greutate | 4,5 kg |
| Alimentare | 220-240 V~ 50 Hz |
| Putere maximă | 2200 W (2000 W pentru Elveția) |
| Puteri reglabile | 900 W, 1300 W, 2200 W (Elveția: 800 W, 1200 W, 2000 W) |
| Termostat electronic | Da, reglabil de la 5 °C la 35 °C |
| Temporizator | Da, de la 1 la 15 ore |
| Telecomandă | Da, inclusă |
| Ventilator | Da, activare manuală pentru difuzarea rapidă a căldurii |
| Protecție antiîngheț | Da, menține o temperatură de 7 °C |
| Protecție împotriva răsturnării | Da, oprire automată în caz de cădere |
| Protecție împotriva supraîncălzirii | Da, oprire automată în caz de temperatură internă excesivă |
| Afișaj | Ecran LCD cu temperatura actuală și setată, selecție °C/°F |
| Piese de schimb și reparabilitate | Contactați producătorul (Eurom) pentru orice reparație; utilizați piese originale |
| Curățare și întreținere | Deconectați, lăsați să se răcească, curățați exteriorul cu o cârpă umedă, aspirați grilele |
| Utilizare recomandată | Încăpere bine izolată, utilizare ocazională |
| Contact producător | Eurom - Kokosstraat 20 - 8281 JC Genemuiden - Olanda - info@eurom.nl |
Întrebări frecvente - Safe-t Convect 2200 Eurom
Întrebările utilizatorilor despre Safe-t Convect 2200 Eurom
0 întrebare despre acest aparat. Răspundeți la cele pe care le cunoașteți sau puneți-vă propria.
Pune o întrebare nouă despre acest aparat
Descărcați instrucțiunile pentru Convector electric în format PDF gratuit! Găsiți manualul dvs. Safe-t Convect 2200 - Eurom și luați din nou în mână dispozitivul dvs. electronic. Pe această pagină sunt publicate toate documentele necesare pentru utilizarea dispozitivului dvs. Safe-t Convect 2200 mărcii Eurom.
MANUAL DE UTILIZARE Safe-t Convect 2200 Eurom
Broşură cu instrucțiuni (RO) (pagină 76)

Vă multumim pentru că ați ales un dispozitiv EUROM. Ați făcut o alegere bună! Sperăm că va funcționa spre deplina dvs. satisfacție. Pentru a profita la maxim de dispoziti, înainte de a-l utiliza asigurați-vă că parcurgeți cu atenție și înțelegeți aceste instrucțiuni. Acordați atenție specială instrucțiunilor de siguranță; acestea sunt destinate a vă proteja pe dvs. personal și mediul în care trăiți! Păstrați instrucțiunile pentru a le putea reciti la nevoie. Păstrați de asemenea ambalajul: aceasta este cea mai bună protecție a dispozitivului în timpul stocării în afara sezonului. Dacă dați și altcuiva aparatul, nu uitați să-i dați și instrucțiunile și ambalajul.
Vă dorim multă distracție cu Safe-t-Convect!
Eurom
Kokosstraat 20
8281 JC Genemuiden
info@eurom.nl www.eurom.nl
Acest manual a fost compilat cu maximă atenție. Cu toate acestea, ne rezervăm dreptul de a optimiza și de a modifica din punct de vedere tehnic aceste instrucțiuni de utilizare în orice moment. Imaginile folosite pot diferi.
Explicația simbolică

Nu acoperiți dispozitivul!
Date tehnice
| Tensiune de alimentare | 220-240V~50Hz |
| Capacitate maximă | 2200 W (2000 W Elveția) |
| Opțiuni de configurare | 900-1300-2200 W (800-1200-2000 W) |
| Temporizator | + |
| Termostat | + |
| Telecomandă | + |
| Dimensiuni | 18 x 68 x 41 cm |
| Greutate | 4,5 kg |
Avertismente radiatoare electrice
Avertismente de siguranță - generalități
-
Înainte de utilizarea aparatului (și instalarea lui, dacă este cazul), citiți integral și cu atenție aceste instrucțiuni de utilizare. Păstrați instrucțiunile de utilizare pentru a le putea parcurge din nou în viitor și pentru a le da noului utilizator, dacă va fi cazul.
-
Înainte de a utiliza noul dvs. aparat (incl. cablul și stecherul), verificați dacă acesta prezintă deteriorări vizibile. Nu puneti în funcțiune un aparat defect, restituiți-l furnizorului spre înlocuire.
-
În caz de utilizare sau instalare incorrectă, există pericol de electrocutare și/sau incendiu.
-
Nu așezați aparatul în apropierea, dedesubtul sau orientat înspre prize și așezați-l departe de flacără deschisă sau surse de căldură.
-
Nu folosiți aparatul în apropierea sau orientat spre mobilier, animale de companie, perdele, hârtie, îmbrăcăminte, lenjerie de pat sau alte obiecte inflamabile. Țineți-le la o distanță de cel puțin 1 metru de aparat!
-
Nu folosiți aparatul în exterior sau în spații mai mici de 15 m³.
-
La interior, aparatul este prevăzut cu componente fierbinti și/sau care iradiază și produc scântei. Nu-l folosiți așadar în medii în care se păstrează combustibili, vopsea, lichide inflamabile și/sau gaze, etc. Nu folosiți aparatul în medii cu pericol de incendiu precum butelii de gaz, conducte de caz sau aparate de aerosoli. Poate apărea pericolul de explozie și incendiu!
-
Folosiți aparatul doar când picioarele îi sunt montate. Folosirea aparatului fără picioare prezintă un risc ridicat de incendiu. Când montați/demontați aparatul, scoateți întotdeauna ștecherul din priză.
-
Acest aparat nu este destinat instalării pe perete sau plafon.
-
Nu folosiți aparatul în vecinătatea directă a unei căzi de baie, duș sau piscine.
-
Acest aparat nu este adecvat utilizării în spații umede precum săli de baie, spălătorii, etc. Nu amplasați niciodată aparatul în apropierea robineților sau rezervoarelor de apă ( robinet, baie, duș, toaletă, chiuvetă, piscină, ș.a.). Asigurați-vă că aparatul nu poate cădea niciodată în apă și că nu intră niciun pic de apă în aparat. Dacă aparatul totuși cade în apă, scoateți în primul rând ștecherul din priză! Nu mai folosiți un aparat în care a intrat apă ci dați-l la
reparat. Nu scufundați aparatul, cablul sau ștecherul în apă sau alte lichide și nu atingeți niciodată aparatul cu mâinile ude.
- Aerul din jurul aparatului trebuie să poată circula liber. Nu așezați așadar aparatul prea aproape pereți sau de obiecte mari sau sub un blat, dulap, perdele, ș.a. La amplasarea aparatului, luați în considerare cel puțin distanțele minime:
Partea din față, distanța liberă minimă 50 cm Partea din spate, distanța liberă minimă 30 cm Părțile laterale, distanța liberă minimă 50 cm Partea de deasupra, distanța liberă minimă 100 cm
- Aşezați aparatul întotdeauna pe o suprafață robustă, perfect la orizontală.
- Baza pe care se așează aparatul trebuie să fie din material ignifug sau greu inflamabil. Trebuie să reziste în orice caz la o temperatură de minim 125°C, fără a se aprinde, topi, deforma sau afuma. Verificați cu regularitate dacă baza nu se supraîncălzește; acest lucru poate fi periculos!
- Nu așezați aparatul pe suprafețe moi precum un pat sau covor cu păr lung, care pot acoperi deschiderile aparatului.
- Nu amplasați aparatul în dreptul unei ferestre deschise, pentru că poate începe să plouă. Nu îl așezați pe suprafețe ude și evitați să se prelingă apă în el. Nu așezați aparatul în spatele unei uși sau pe o rută de acces, pentru a evita răsturnarea accidentală a acestuia.
Avertismente pentru utilizare
- Nu folosiți la radiator adăugiri/accesorii nerecomandate sau nelivrate de producător.
- Folosiți aparatul exclusiv în scopul în care a fost conceput și în modalitatea descrisă în prezentul manual de instrucțiuni.
- Anumite componente ale acestui aparat se înfierbântă foarte tare și pot cauza arsuri. Este nevoie de atenție specială dacă în preajma aparatului se află copii, persoane vulnerabile sau animale de companie. Nu îi lăsați niciodată singuri cu aparatul în funcțiune.
- Nu acoperiți și nu blocați niciodată aparatul; astfel, el se supraîncălzește și există pericol de incendiu. Nu întindeți și nu așezați niciodată pe aparat obiecte precum îmbrăcăminte, pături, perne, hârtie, etc. Respectați întotdeauna distanța minimă de 1 metru între aparat și materialele inflamabile. Deschiderile de ventilație nu au voie să fie blocate în niciun fel, pentru a preveni
incendiile. Nu folosiți niciodată aparatul pentru uscarea hainelor sau pentru a așeza ceva pe el. Nu sprijiniți niciodată nimic de aparat!
-
Acest aparat este destinat exclusiv folosirii uzuale în gospodărie. Folosit aparatul doar pentru încălzire (suplimentară) în casă.
-
Curentul de alimentare și frecvența specificate pe aparat trebuie să corespundă cu cele ale prizei care urmează să fie folosită. Priza folosită trebuie să fie prevăzută cu împământare și instalația electrică trebuie să fie prevăzută cu întreruptor automat de curent diferențial rezidual de 30 mA. Trebuie să existe în orice moment acces la priza pe care o folosiți, pentru ca în situații de urgență să puteți scoate rapid ștecherul din priză.
-
Pentru a evita suprasolicitarea instalației și arderea siguranțelor, nu conectați nicio altă aparatură la aceeași priză sau la același grup electric ca și cel la care este conectat aparatul.
-
Desfășurați cablul electric al aparatului complet înainte de a introduce ștecherul în priză și asigurați-vă că nu ajunge nicăieri în contact cu părțile fierbinți ale aparatului și că nu se poate înfierbânta în niciun alt mod. Nu treceți cablul electric pe sub covor, nu-l acoperiți cu preșuri, rogojini sau altele și țineți cablul departe de ruta pietonală. Asigurați-vă că nu se trece pe deasupra lui și că nu se așează mobilier pe cablu. Nu treceți cablul electric peste colțuri ascuțite și, după utilizare, nu îl înfășurați prea strâns! Evitați contactul cablului electric cu ulei, solventi și obiecte ascuțite. Verificați cablul electric și ștecherul cu regularitate, pentru a vedea dacă prezintă deteriorări. Nu răsuciți sau pliați cablul și nu-l înfășurați în jurul aparatului; acest lucru poate distruge izolația!
-
Nu recomandăm folosirea prelungitoarelor, deoarece aceasta duce la supra-încălzire și aprindere. Dacă folosirea unui prelungitor este inevitabilă, asigurați-vă că folosiți un prelungitor nedeteriorat, omologat, cu o secțiune minimă de 3x2,5 mm² și o putere minim admisă de 2500 Watt. Desfaceți întotdeauna întreg cablul prelungitorului de pe rolă, pentru a preveni supraîncălzirea.
-
Aparatul trebuie conectat doar la o priză cu împământare. Nu folosiți o cutie de distribuție / priză de masă, ș.a.
-
Pe durata utilizării, ștecherul se poate încălzi ușor; acest lucru este normal. Dacă se înfierbântă foarte tare, probabil problema este la priză. Luați în acest caz legătura cu electricianul dvs.
-
Opriți întotdeauna aparatul mai întâi și după aceea scoateți ștecherul din priză. Nu opriți niciodată aparatul scoțând ștecherul din priză!
-
Evitați pătrunderea de corpuri străine prin deschiderile radiatorului/ventilației sau de evacuare a aerului. Aceasta poate duce la electrocutare, incendii sau poate defecta aparatul.
- Nu lăsați niciodată aparatul nesupravegheat când plecați, ci opriți aparatul și scoateți ștecherul din priză. Dacă nu folosiți aparatul, scoateți întotdeauna ștecherul din priză! Pentru a scoate ștecherul din priză, prindeți de ștecher, nu trageți niciodată de cablul electric!
- Acest aparat, pe lângă comanda manuală, poate fi acționat și cu temporizator. Indiferent de modul în care îl puneți în funcțiune, asigurați-vă în orice moment că s-au respectat instrucțiunile de siguranță! Nu utilizați dispozitivul cu un temporizator suplimentar, temporizator, control al volumului sau orice alt dispozitiv care pornește automat dispozitivul.
- Acest aparat se înfierbântă pe durata utilizării. Nu atingeți aparatul în timpul sau imediat după folosire: vă veți arde.
- Nu operați niciodată aparatul cu mâinile ude.
Cine are voie să folosească aparatul
- Copiii cu vârste de sub 3 ani trebuie ținuți departe de aparat dacă nu-i puteți supraveghea continuu.
- Copiii cu vârste între 3 și 8 ani au voie să pornească sau oprească aparatul doar atunci când acesta este amplasat sau instalat în locul normal și atunci când sunt supravegheați sau au primit instrucțiuni legate de modul de utilizare în siguranță a aparatului și înțeleg pericolele la care se expun. Copiii cu vârste între 3 și 8 ani nu au voie să introducă stecherul în priză, să regleze sau curețe aparatul sau să efectueze lucrări de întreținere la acesta.
- Copiii peste 8 ani și persoanele cu dizabilități fizice sau psihice sau care nu au experiență și și cunoștințe legate de acesta au voie să folosească aparatul doar sub supraveghere și după ce au primit instrucțiuni legate de modul de utilizare în siguranță a aparatului și înțeleg pericolele la care se expun.
- Copiii nu au voie să curețe și să întrețină aparatul nesupravegheați.
- Copii, interdictie de a se juca cu aparatul.
Avertismente întreținere
- Păstrați întotdeauna aparatul curat. Praful, murdăria și/sau depunerile din aparatul dvs. sunt cel mai frecvent motiv de supraîncălzire. Asigurați-vă că sunt îndepărtate cu regularitate.
- Opriți întotdeauna aparatul, scoateți ștecherul din priză și lăsați aparatul să se răcească atunci când:
-
doriți să curățați aparatul.
-
doriți să întrețineți aparatul.
-
atingeti sau mutați aparatul.
-
Nu puneți aparatul în funcțiune dacă observați deteriorări ale aparatului, cablului electric sau ștecherului sau când aparatul funcționează defectuos, scoate sunete neobișnuite, miroase sau vedeți fum, a căzut pe jos sau prezintă alte tipuri de defecțiuni. Scoateți imediat ștecherul din priză. Returnați întregul aparat furnizorului sau dați-l unui electrician autorizat la verificat și/sau reparat. Cereți întotdeauna piese originale.
- Aparatul poate fi deschis și/sau reparat exclusiv de către personal autorizat și calificat în acest scop. Nu încercați să-l reparați singur, poate fi periculos! Reparațiile executate de persoane neautorizate sau modificările aduse aparatului afectează etanșeitatea la praf și apă a aparatului și duc la anularea garanției și răspunderii fabricantului.
- În cazul în care cablul electric este stricat, acesta trebuie schimbat de către producător, de angajatul de service al acestuia sau de către personal calificat, pentru a preveni pericolele.
Nerespectarea instrucțiunilor de la punctele 3, 4, 5, poate cauza defectarea aparatului, aprinderea și/sau vătămări corporale. Acestea duc la anularea garanției și furnizorul, importatorul și/sau producătorul nu își vor asuma nicio răspundere pentru urmări.
Descriere și instalare

A. Față convector
B. Panou de control cu ecran LCD
C. Picior
D. Comutator on/off
E. Guri de aerisire
F. Grilă de căldură
G. Telecomandă
Îndepărtați ambalajul și păstrați-l departe de accesul copiilor. După îndepărtarea ambalajului, verificați aparatul pentru a depista eventuale deteriorări și alte semne care ar putea indica deteriorări/defecte/disfuncții. În cazul în care aveți dubii, nu folosiți aparatul și contactați furnizorul în vederea verificării sau înlocuirii aparatului.
Notă: Atașați mai întâi picioarele înainte de a utiliza încălzitorul. Întoarceți radiatorul. Așezați o pătură (sau ceva similar) sub radiator pentru a preveni o eventuală deteriorare a acestuia!
- Glisați picioarele din lateral astfel încât să iasă cât se poate de mult în afară peste consolă. În acest mod orificiile filetate vor fi în linie.
- Fixați picioarele radiatorului cu şuruburile scurte autofiletante.
- Readuceți radiatorul în poziție verticală.
- Selectați o locație adecvată pentru dispozitiv luând în considerare toate avertismentele menționate mai sus în acest manual.
- Verificați dacă Comutator on/off (D) este fixat la „ÎNCHIS” (O).
- Prelungiți la maximum cablul de alimentare și conectați-l într-o priză adecvată la 220-240V. Conectați radiatorul numai la o priză cu împământare! Pentru a evita suprasarcina circuitului, verificați dacă nu sunt și alte aparate conectate la același grup.
Configurare și exploatare

- Buton de putere
- Buton de comutare grade Celsius↔Fahrenheit
- Punct de recepție - telecomandă
-
Buton de stand-by
-
Buton pentru ventilator
- Buton pentru temperatură ridicată
- Buton pentru temperatură redusă
- Cronometru
Setați comutatorul ON/OFF (D) pe "ON" (I). Afișajul arată temperatura incintei (stânga) și temperatura setată (dreapta) care este de 25°C standard. Dispozitivul este acum în stand-by.
Acum puteți utiliza dispozitivul cu ajutorul butoanelor de pe afișaj sau cu ajutorul telecomenzii. Ambele conțin aceleași butoane. Dacă utilizați telecomanda, îndreptați-o spre punctul de recepție (3) de pe dispozitiv.
- Porniți dispozitivul apăsând butonul de stand-by (4). Dispozitivul va selecta funcția "încălzire pe mare putere". 2200W (Elveția 2000W). Dacă temperatura setată este cu 2 grade mai mare decât temperatura incintei, dispozitivul va încălzi spațiul asemeni unui convector.
- Apăsând de câteva ori butonul de putere (1) puteți selecta o altă putere: 2200W→1300W→900W (Elveția: 2000W→1200W→800W). Atunci când încălziți, puteți comuta pe circularea aerului utilizând butonul pentru ventilator (5); acesta va asigura o distribuție mai rapidă a aerului cald. Prin apăsarea acestui buton încă o dată, ventilatorul se va opri.
- Apăsând încă o dată butonul de putere, se va activa butonul de setare a protectiei împotriva înghețului: termostatul se va seta automat la 7°C, va apărea iconița de îngheț și dacă ventilatorul este pornit, acesta îl va opri. Dacă temperatura scade sub 5°C, dispozitivul va începe să funcționeze la putere scăzută.
- Dacă apăsați butonul de putere din nou, dispozitivul se va comuta înapoi la 2200W (Elveția: 2000W) fără opțiunea ventilator și procesul se va repeta.
- Puteți utiliza butoanele pentru temperatură ridicată/redusă (6 și 7) pentru a crește/reduce temperatura setată. Dispozitivul are un termostat și va furniza căldură până la atingerea temperaturii setate. Temperatura va fi apoi menținută; dispozitivul se va comuta din nou, automat, pe pornire dacă temperatura scade cu 2°.
- Numărul de ore de funcționare a dispozitivului poate fi setat utilizând butonul cronometru. 1 apăsare = 1 oră, 2 apăsări = 2 ore și așa mai departe până la maximum 15 ore. Se va afișa numărul de ore setat. Prin apăsarea acestui buton din nou, cronometrul se va opri.
- Apăsând butonul Celsius↔Fahrenheit, afișajul se va modifica din °C în °F și vice versa.
- Apăsați butonul de stand-by din nou pentru oprire. Apoi comutați butonul ON/OFF pe OFF și scoateți fișa din priză.
NB: dispozitivul va furniza numai căldură
dacă temperatura setată (în dreapta pe afișaj)
este cu cel puțin 2° mai mare decât temperatura incintei (în stânga pe afișaj)!
Caracteristici de siguranță
Întrerupător de siguranță
Radiatorul este prevăzut cu un întrerupător de siguranță care decuplează în mod automat aparatul în cazul în care acesta cade. Odată readus în poziție verticală, radiatorul va funcționa normal, dar mai întâi decuplați-l de la sursa de alimentare și
verificați dacă s-a deteriorat. Nu folosiți radiatorul în caz de deteriorare sau funcționare defectuoasă decât după verificarea/repararea acestuia!
În caz de supraîncălzire internă, funcția de protecție la supraîncălzire decuplează radiatorul. Fenomenul poate interveni când radiatorul nu poate furniza suficientă căldură sau nu poate aspira suficient aer proaspăt. Conform celor de mai sus, în general faptul se produce (parțial) din cauza acoperirii radiatorului, obstrucționării grătarelor de admisie/evacuare a aerului, montării radiatorului prea aproape de un perete, de exemplu etc. Când încălzitorul s-a răcit suficient, el va reporni în principiu automat. Totuși, dacă nu remediați cauza întreruperii, acest lucru probabil se va repeta. Supraîncălzirea regulată poate provoca daune ireparabile. În caz de supraîncălzire, decuplați radiatorul și scoateți-l din priză. Lăsați radiatorul să se răcească un timp, îndepărtați cauza supraîncălzirii și folosiți-l în mod normal. Dacă problema persistă sau nu puteți depista cauza supraîncălzirii, decuplați imediat radiatorul și scoateți-l din priză. Contactați un punct de service în vederea reparării radiatorului.
Curățare și întreținere
Mențineți aparatul în perfectă stare de curățenie. Depunerile de praf și de murdărie din interiorul aparatului sunt cauza frecventă a supraîncălzirii! Din acest motiv, trebuie să le îndepărtați în mod regulat. Înainte de orice operațiune de curățire sau întreținere, opriți radiatorul, scoateți ștecherul din priză și lăsați-o să se răcească.
- Ştergeți regulat exteriorul aerotermei cu o cârpă uscată sau bine stoarsă. Nu folosiți un săpun puternic, spray-uri, detergent sau substanțe abrazive, ceară, lac sau soluții chimice!
- Folosind aspiratorul, îndepărtați cu grijă praful sau orice fel de murdărie de pe grătare și asigurați-vă că deschiderea de suflare și de aspirare a aerului sunt curate. În timpul curățării, fiți atenți să nu atingeți sau să deteriorați componentele interne!
- Radiatorul nu contine piese care impun operațiuni de întreținere.
- La sfârșitul sezonului, depozitați radiatorul, dacă este posibil în ambalajul original. Păstrați-o în poziție verticală, într-un loc răcoros, uscat și ferit de praf.
Eliminare

În UE această pictogramă indică faptul că acest produs nu poate fi eliminat împreună cu deșeurile menajere. Echipamentele vechi conțin materiale valoroase care pot fi reciclate. Aceste materiale trebuie făcute disponibile pentru reutilizare în vederea prevenirii efectelor negative asupra sănătății și mediului înconjurător datorită colectării nereglementate a deșeurilor. Ca urmare, vă rugăm să duceți echipamentele vechi la punctele de colectate desemnate, sau contactați furnizorul original, care poate asigura reciclarea cât mai multor componente posibil.
Declaratie CE
Vezi pagina 86.
CE-declaration
Eurom
Kokosstraat 20
8281 JC Genemuiden
The Netherlands